România și SUA ar fi făcut un pact prin care toate cele trei sportive care au depus contestații în finala de la sol să fie recompensate cu medalia de bronz, dar FIG și CIO au exclus din start această variantă.
Finala de la sol la care au luat parte româncele Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu s-a încheiat cu un scandal uriaș, după ce americanca Jordan Chiles a primit medalia de bronz în urma unei contestații. Româncele au făcut memoriu la TAS, iar înainte de publicarea deciziei finale, cele două țări ar fi ajuns la un acord ca toate cele trei gimnaste să fie medaliate.
SUA și România au vrut ca Sabrina Voinea, Ana Bărbosu și Jordan Chiles să primească medalia de bronz, dar această idee a fost respinsă din start de Federația Internațională de Gimnastică și Comitetul Olimpic Internațional. Cei de la TAS au luat decizia finală și dintre cele trei sportive Ana Bărbosu a primit medalia de bronz.
O sursă validă ne-a informat: SUA și România au ajuns la un acord să împartă medalia de bronz. FIG și CIO au spus NU. Aceștia i-au transmis lui Jordan Chiles să returneze medalia”, a precizat Gymnastic pe rețelele de socializare, mesajul fiind distribuit și de Nadia Comăneci.
Gimnasta Ana Bărbosu a trecut prin toate stările posibile în aceste zile. Ea a terminat finala la sol pe locul 3, dar Jordan Chiles a contestat nota și juriul i-au revizuit exercițiul, astfel că a depășit-o pe româncă. Totuși, contestația a fost depusă mai târziu decât prevede regulamentul, iar TAS a sesizat acest lucru și a anulat contestația sportivei din SUA. Din păcate, contestația Sabrinei Voinea la TAS nu a fost aprobată și a terminat pe locul 4.
Ana Bărbosu a oferit prima reacție și nici nu s-a putut bucura pe deplin de teamă să nu se repete episodul din finala de la sol, atunci când a trecut de la extaz la agonie în doar câteva minute.
Am fost uimită. Știam că vine un verdict, dar încercam să nu mă gândesc la el. Îmi făceam planuri de vacanță. Apoi, când am aflat, nu m-am bucurat prea mult. Îmi era teamă că nu e adevărat. După ce am fost sigură, i-am îmbrățișat pe ai mei. Apoi am sunat pe toată lumea care m-a ajutat. E un sentiment pe care greu îl pot pune în cuvinte. Nu-mi vine să cred”, a declarat Ana Bărbosu, citată de Golazo.
Este o premieră în gimnastică ca o medalie la Jocurile Olimpice să fie acordată de TAS. De-a lungul istoriei acestei competiții nu s-a mai întâmplat niciodată ca un proces să decidă clasamentul final. TAS a intervenit de câteva ori doar atunci când sportivii s-au aflat la egalitate perfectă sau în alte situații asemănătoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER